Prezentarea proiectului
Istoricul proiectului
Proiectul Internship, aflat anul acesta la prima
ediție, a apărut ca urmare a extinderii Dezvoltă-ți
cariera, proiect cu tradiție în asociația noastră. Acest din urmă proiect
oferea studenților un program de formare necesar pentru a face față cu bine în
interacțiunea cu angajatorul. Păstrând partea de formare, Internship-ul își propune să facă un pas înainte prin organizarea
unui târg de stagii de practică pentru studenți.
Scopul
proiectului
Proiectul Internship are ca scop dezvoltarea profesională a
studenților de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației prin
oferirea posibilității de a participa într-un program de internship.
Descrierea
proiectului
De ce
internship?
Internship-ul a fost creat
pentru a răspunde nevoilor studenților de a obține experiență de lucru, de a
pune teoria în practică și de a realiza care este domeniul profesional ce li se
potrivește. În plus, studenții pot astfel să-și dezvolte și să-și evalueze
abilitățile, să înveți lucruri specifice domeniului în care lucrează și să
obțină un job full-time - există firme care propun studenților după terminarea
stagiului de internship să devină angajați pe perioade mai lungi de timp. Un
alt beneficiu se referă la partea economică- un stagiu plătit poate fi deosebit
de util pentru studenții cu venituri mici.
Din punct
de vedere al structurii, proiectul se poate împărții astfel:
- formarea studenților-acesta va fi asigurată prin
organizarea a două training-uri și oferirea unor sedințe de consiliere pe tema orientare în carieră.
- organizarea târgului de internship-uri, eveniment
în cadrul căruia studenții pot aplica pentru anumite job-uri;
Temele
pentru training-uri și au fost alese cu scopul de a facilita accesul
studenților pe piața muncii. Astfel vor avea loc training-urile: Primii pași în carieră (cu principalele
subteme Interviul, CV-ul, Tehnici de negociere, Scrisoarea de intenție și motivație),
Personal Branding și Time management.
No comments:
Post a Comment